Un accident feroviar a avut loc, în această seară, în Gara CFR Galaţi, iar patru persoane au fost rănite, doi călători şi doi angajaţi ai CFR, a transmis ISU Galaţi.
Cele patru persoane rănite au fost transportate la spital, după intervenţia echipelor de descarcerare. Persoana aflata in stop cardio-respirator a fost resuscitată iar în acest moment se află la terapie intensivă.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a solicitat verificări şi măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs în Gara Galaţi.
CFR Călători a precizat că în staţia Galaţi, la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relaţia Galaţi – Mărăşeşti a fost tamponat primul vagon.
