Comisia Europeană este de părere că economia României va creşte mai mult decât se aştepta iniţial şi a mărit prognoza de creştere reală a PIB de la 2,5%, la 3,2% în 2023.
„Creşterea economică va continua, deşi într-un ritm mai lent decât în 2022, din cauza inflaţiei persistente, a condiţiilor de finanţare stricte şi a creşterii scăzute a partenerilor comerciali. Se preconizează că inflaţia de bază va atinge un vârf în 2023, iar inflaţia generală va rămâne peste ţinta de inflaţie pe orizontul de prognoză. Se estimează că şomajul va scădea doar marginal, menţinând piaţa muncii relativ strânsă şi creşterile salariale ridicate”, arată economiştii Comisiei Europene.
