Teama de razboi este fireasca, precum si teama de mplicațiile economice, ori de nesiguranță. Corpul și mintea noastră răspund într-o primă fază unei reacții normale la situații anormale de viață.

Războiul nu e o fenomen normal, ci mai curând o boală a omenirii, precum depresia, dar oarecum malignă. Războiul își caută tot timpul justificarea paranoidă a cauzei nobile; iar cei ce provoaca războiul nu pot suporta sinceritatea de a recunoaște că sunt simpli aducători de boală, sărăcie și moarte.

Dincolo de explicațiile generale e necesar să înțelegem ce se petrece în interiorul corpului nostru. Dincolo de răspunsul neuroendocrin la stres, de trecerea corpului în „modul de război“, schimbarea majoră se petrece în funcția de relație, în empatia noastră, în felul în care testăm realitatea, în contagiozitatea emoțiilor rele. În timp de război, ne economisim empatia pentru cei din imediata apropiere si ne crește docilitatea față de figurile autoritare. Anxietatea creste, la fel si neîncrederea, agresivitatea, și chiar devenim vulnerabili la deliruri paranoide ce uneori pot capata aspecte de masă.

Cu toate astea, în pofida tuturor fatalităților și a gândurilor sumbre există și speranță, pentru că războiul declanșează și mecanismele rezilienței. Astfel, unii oameni, puțini, din păcate, dar capabili să salveze pe mulți, par să aibă resurse nesecate și nediferențiate de empatie.

Conforn psihoterapeutilor, trebuie să separăm ce putem face noi, ce ține de noi, de ceea ce nu putem controla direct. Nu putem influența direct dacă va escalada sau nu războiul, putem doar să reacționăm cât mai echilibrat de la situație la situație. Siguranța o vom putea găsi acasă, în sânul familiei și a prietenilor, în natură, în spiritualitate. Asa putem să ne bucurăm de momentele cu cei dragi, să ne ancorăm în prezent și în simțurile noastre,ca sa nu ne pierdem în gândurile noastre îngrijorătoare.