Dana Barcan

Editor

joi, 2 ianuarie 2025

taiati cheltuielile, evitati creditele, in 2025

Pentru anul 2025 au fost identificate zece pericole, semnalate de specialistul în economie Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București. Acestea sunt inflația, creșterea fiscalității, dobânzile ridicate, încetinire creșterii economice, instabilitatea politică și extremismul. Având în vedere contextul crizei, profesorul recomandă: „Tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum.”

FOTO: Sfatul Parintilor

„Consolidați-vă rezervele. Dacă se poate, găsiți noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceți ca și acest an să contribuie decisiv la independența voastră financiară. Evitați creditul de consum, pe cât posibil. Folosiți creditarea doar la nevoie și doar pentru investiții”. Pe primul loc în clasamentul „pericolelor din 2025” se află inflația. „Cu un deficit în continuare excesiv și dificil de temperat în condițiile unei economii care stagnează, inflația rămâne fenomenul macroeconomic cel mai periculos și pentru anul 2025.”

„Când cheltuiești resurse pe care nu le ai, mai ales distribuite pentru consum (salarii, pensii, asistență socială), nu ai cum să ai o creștere de prețuri constantă și consistentă. Deficitul României, ca procent din PIB, poate nu pare mare, dar ca sume absolute este imens. Acele sume nu există în realitate, nu le produce economia reală, se aduc din viitor prin împrumuturi”, susține profesorul , în prima zi a anului. Creșterea fiscalității ”într-o țară în care presiunea fiscală este enormă” este un alt pericol, consideră Cristian Păun.

Acesta explică de ce taxa pe stâlp, „câteva taxe mărite” precum împozitul pe dividende, eliminarea de facilități pentru categorii profesionale sau micșorarea plafonului pentru a fi încadrat drept microîntreprindere dar și accize mai mari, „toate înseamnă taxe mai multe și mai mari pentru 2025”. „Probabil vor crește și alte taxe, dar în a doua jumătate a anului, după alegerile prezidențiale (cel mai probabil va crește TVA)”. Printre pericolele identificate de profesor se numără „presiunea și mai mare pe cei cu venituri mici și foarte mici”.

Și dobânzile sunt periculoase: acestea pot rămâne la un nivel ridicat, tâta timp cât nu se rezolvă problema deficitului și a inflației, încetinirea creșterii economice și în România și în țările din UE, principalii parteneri comerciali și principalii investitori în economia românească. Având în vedere aceste pericole, se recomandă, pentru 2025 prudență maximă. „Investiți mult în voi, specializați-vă și mai mult în cât mai multe lucruri, creșteți capacitatea voastră de reziliență și rezistență la crize.”

„Fiți cumpătați și tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum (pot fi amânate). Consolidați-vă rezervele. Dacă se poate, găsiți noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceți ca și acest an să contribuie decisiv la independența voastră financiară. Evitați creditul de consum, pe cât posibil. Folosiți creditarea doar la nevoie și doar pentru investiții. Aveți grijă mare la sănătate. Este foarte costisitor să te îmbolnăvești în România,” avertizează Cristian Păun.

Share this post

2025

economie

cheluieli

investiții

Descopera JOB TV

JOB TV este mai mult decat iti poti imagina. JOB TV este televiziunea ce iti ofera servicii si materiale premium pentru cariera ta!

Descarcă aplicația

GIVE ME JOB

Aplicatia GIVE ME JOB te ajuta sa gasesti instantaneu joburi in zona ta. Uita de procesul obositor de angajare, noi ne ocupam de toata birocratia. Datoria ta este sa fii platit pentru serviciile prestate.

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Plata instant

Plata instant

Plata instant

Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Tombola Romanilor
Tombola Romanilor

Înscrie-te acum LA Tombola RomÂnilor și câștigă!

Nu ratați această oportunitate fantastică de a vă îndeplini toate visele! Aboneaza-te acum și poți fi unul dintre norocoșii câștigători astăzi!

Cumpără bilet acum

Cine suntem?

De ce facem asta?

Cine suntem?

De ce facem asta?

Afla toate motivele ce ne-au determinat sa cream JOB TV. Citeste povestea unor antreprenori de success.

DescoperĂ

Citeste mai mult

Echipa JOB TV
Echipa JOB TV
Echipa JOB TV

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți.

Noi nu iti vom umple casuta postala cu informații inutile! Aboneaza-te acum la newsletter-ul nostru si vezi in ce directie merge piata fortei de munca din Romania si UE.