Dana Barcan
Editor
miercuri, 8 noiembrie 2023
Trucuri pentru incalzirea locuintei
Cu toată încălzirea globală, încă avem cel puțin două sau trei luni din an cu cele mai mari facturi la căldură. O izolație bună a casei, plus ferestre și uși de calitate și un sistem de încălzire eficient ne duc spre un confort termic și facturi mai mici.
FOTO: Click
Există câteva trucuri care ne ajută să păstrăm încălzirea în locuințe. Aplicându-le, putem reduce costurile pe termen lung. Chiar dacă unele metode ne aduc aminte de perioada comunistă, aceste trucuri simple, pot fi de mare folos în situații de crizaă sau când vrem să facem economii.
1. Dublează draperiile cu încă un rând de material. Putem aplica aici principiul foilor de ceapă, care înseamnă straturi succesive de material textil, care creează o barieră protectoare în calea frigului. Ideea e folosită și de pasionații de drumeții montane și de alpiniști, care știu că e mai eficient să porți haine în straturi, mai subțiri decât una sau două foarte groase. În cazul draperiilor, înseamnă să adaugi în strat pe partea dinspre geam. Există chiar draperii speciale pentru așa ceva, o căptușeală speciala care asigură o anume izolare termică.
2.Soarele trebuie să pătrundă în casă ziua, iar noaptea folosește draperiile. Profită de soare și lasă-l să încălzească încăperea, în timpul zilei. Noaptea trage draperiile și perdelele, iar dacă ai rulouri exterioare, lasă-le coborâte. Pe lângă faptul că sporesc gradul de siguranță al casei, pot crește temperatura interioară cu circa două grade.
3. Folosește rulouri protectoare la uși și ferestre. Există suluri textile sau îmbrăcate în textile, care împiedică frigul să intre și căldura să iasă pe sub uși sau ferestre. Chiar și electronicele și electrocasnicele aflate în funcțiune – televizorul, calculatorul, fierul de călcat – degajă căldură fără să solicite rețeaua electrică așa cum o face un radiato rsau chiar becurile.
4. Închide ușile camerelor nefolosite. Ne interesează să păstrăm caldura în încăperea în care ne aflăm sau în cele în care vom sta în scurt timp: baie, bucătărie, dormitor. Prezența umană, electrocasnicele și becurile degajă căldură, deci o putem conserva în zonele de interes limitând spațiul prin închiderea ușilor.
5. Acoperă suprafețele care pierd căldură. 35% din căldură se pierde prin pereți și 15% prin pardoseală. Dacă nu ai sistem clasic de încălzire (calorifere ori sobă), acoperă cu un covor pardoseala, pe timpul iernii. Bunicii noștri obișnuiau să acopere pereții cu diferite cuverturi.
Putem plasa corpuri de biblioteca ori dulapuri în stânga și în dreapta ferestrei, iar în locul tablourilor putem folosi, iarna, decorațiuni textile, mai ales în casele amenajate în stil romantic sau boem. Trebuie să avem în vedere atunci când acoperi pereții cu diferite obiecte ori țesături, nivelul de umiditate, care poate dezvolta mucegai dacă încăperea nu este aerisită suficient.
6. Folie de aluminiu în spatele caloriferului cu elemenți. Pe principiul foliei de aluminiu montate pe geamuri vara, această improvizație te va ajuta să distribui mai bine căldura în încăpere. Funcționează la caloriferele cu elemenți, pentru că în cazul lor exista spațiu prin care să fie difuzată căldura. Și încă un truc care te ajuta să ții sub control costul facturii la gaze, dacă ai centrala de apartament: setează centrala pe modul economic.
Astfel, centrala nu vă consuma gaz că să mențină apa caldă, ci va porni să încălzească atunci când pornești tu robinetul. Setează temperatura apei calde la 42-43 de grade, astfel încât să nu fii nevoit să amesteci apa caldă din centrala cu apa rece, ci folosește doar apa caldă la temperatura furnizată.
Pe lângă toate acestea, poți apela la o haină în plus și șosete groase în picioare. Pentru mulți, acesta soluție amintește de vremurile comuniste. Pentru alții însă, este o adaptare la situația de moment. Iar cine se adaptează cu ușurință la situații, poate supraviețui mai ușor, iar în momentele de criză poate găsi soluții salvatoare.

Share this post
căldură
economisire
izolare
trucuri