Dana Barcan

Editor

miercuri, 26 martie 2025

visul american devine cosmar

În SUA, consumatorii îşi limitează deja, tot mai mult cheltuielile, în urma prețurilor ridicate şi a deteriorarării perspectivelor economice, susține compania de finanţare pentru consumatori Synchrony Financial. Americanii acumulează tot mai multe datorii, în condiţiile în care presiunile asupra finanţelor personale cresc, conform Rezervei Federale. Este vizibilă o creştere a întârzierilor la plata ratelor pentru creditele auto, cardurile de credit şi liniile de credit pentru locuinţe.

FOTO: Economica.net

Economia SUA ar putea intra într-o perioadă dificilă, mai ales din cauza scăderii încrederii consumatorilor şi a semnalelor de stres în sectorul de consum, conform avertizării Președintelui Reervei Federale din Philadelphia, Patrick Harker. Directorul de risc al Synchrony, Max Axier a declarat că, deşi în general finanţele gospodăriilor americane sunt încă solide, multe familii şi-au întins la maximum bugetele din cauza inflaţiei persistente.

”Volumul achiziţiilor a scăzut în întreaga industrie, pe măsură ce consumatorii din toate categoriile de venit devin mai atenţi la cheltuieli”, a spus Axler pentru Reuters.Synchrony, care oferă carduri de credit în parteneriat cu retaileri şi comercianţi, administrează peste 100 de milioane de conturi de credit pentru consumatori.Încrederea consumatorilor americani a scăzut în martie la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, în contextul creşterii aşteptărilor privind inflaţia.

Economiştii au avertizat că noile tarife comerciale anunţate de preşedintele Donald Trump pot duce la scumpiri suplimentare, care pot afecta creşterea economică. Nivelurile ridicate ale inflației întrezărite la orizont, cea mai mare din ultimii 30 ani, după cea din 1993 sunt alimentate de temerile legate de scumpiri pe termen lung. Clienţii devin mai prudenţi, aşteaptând reduceri sau vor opta pentru produse mai ieftine. Conform analiştilor, scăderea cheltuielilor ar putea prefigura o creştere a restanţelor sau chiar a intrărilor în incapacitate de plată.

Chiar dacă ratele de default se menţin relativ stabile, evoluţia cheltuielilor este monitorizată îndeaproape ca indicator timpuriu al problemelor financiare în rândul populaţiei. Împrumuturile vor deveni mai rare şi de valoare mai mică, afectând direct veniturile băncilor. ”Se vede clar o încetinire şi devine evident că gospodăriile sunt vulnerabile. Pentru bănci, scăderea împrumuturilor ar putea însemna venituri mai mici din dobânzi”, a declarat analistul HSBC, Saul Martinez.

Fricile legate de situaţia financiară a gospodăriilor au afectat şi acţiunile companiilor de finanţare pentru consumatori. Acţiunile American Express, Capital One, Synchrony şi Discover au scăzut cu 15% până la 22% în ultima lună. Consumatorii se pot confrunta cu noi presiuni financiare odată cu revenirea raportărilor privind întârzierile la plata împrumuturilor pentru studenţi, din perioada COVID. Începând cu luna februarie, aceste restanţe au aparut din nou în rapoartele de credit şi vor continua să fie vizibile până în mai 2025.

”Pentru prima dată în cinci ani, restanţele la împrumuturile federale pentru studenţi vor începe să fie reflectate din nou în fişele de credit, şi ne aşteptăm ca mulţi consumatori să resimtă o presiune suplimentară din această cauză. Ne aşteptăm la o creştere a restanţelor tocmai într-un moment în care datoria consumatorilor este deja ridicată,” susține Rikard Bandebo, economist-şef la Vantage Score.

Share this post

SUA

economie

Donald Trump

consumatori

Descopera JOB TV

JOB TV este mai mult decat iti poti imagina. JOB TV este televiziunea ce iti ofera servicii si materiale premium pentru cariera ta!

Descarcă aplicația

GIVE ME JOB

Aplicatia GIVE ME JOB te ajuta sa gasesti instantaneu joburi in zona ta. Uita de procesul obositor de angajare, noi ne ocupam de toata birocratia. Datoria ta este sa fii platit pentru serviciile prestate.

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Plata instant

Plata instant

Plata instant

Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Tombola Romanilor
Tombola Romanilor

Înscrie-te acum LA Tombola RomÂnilor și câștigă!

Nu ratați această oportunitate fantastică de a vă îndeplini toate visele! Aboneaza-te acum și poți fi unul dintre norocoșii câștigători astăzi!

Cumpără bilet acum

Cine suntem?

De ce facem asta?

Cine suntem?

De ce facem asta?

Afla toate motivele ce ne-au determinat sa cream JOB TV. Citeste povestea unor antreprenori de success.

DescoperĂ

Citeste mai mult

Echipa JOB TV
Echipa JOB TV
Echipa JOB TV

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți.

Noi nu iti vom umple casuta postala cu informații inutile! Aboneaza-te acum la newsletter-ul nostru si vezi in ce directie merge piata fortei de munca din Romania si UE.